Scrisoare catre mine (1)

Deunăzi, în cadrul antrenamentului, instructorul era supărat pe un ex-membru. Acesta, după ce a participat la una sau două ședințe, declara (celor care îl ascultau, într-un blog sau forum) că nu era un club sportiv obișnuit, ba chiar avea iz de sectă (din cauza unor mici obiceiuri pe care nu le-a înțeles prea bine și pe care nu a încercat să și le explice); pe lângă asta, bietul om mai și înghețase de frig pentru că, iarnă fiind, sala de antrenament nu era încălzită.

În fine, asta ca introducere.

Mai departe, instructorul a încercat să ne explice că nu îi păsa deloc de astfel de indivizi care se ascund în spatele anonimității de pe internet pentru a spune vrute și nevrute. În același timp, însă, nu întârziat să își arate aceasa ‘lipsa de interes’ vorbind o groază pe subiect (adică mai bine de 40 de minute).

Am încercat, în acest timp, să găsesc ceva mai util de făcut (că să nu fie timpul cu totul pierdut), și am ajuns la niște concluzii pe care vreau să mi le transmit pentru viitor.

Pentru a genera contextul, trebuie menționat că este vorba de un antrenament de arte marțiale.

Concluzia despre care vorbesc este cu privire la o paralelă la una din observațiile instructorului. El ne învață că este greșit când un antrenor te pregătește pentru o situație, întrucât aceste situații sunt infinite. Îi dau dreptate. Exemplele prin care un artist marțial îți demonstrează cum să aplici o tehnică sunt, în mod evident, strâns legate de situația respectivă. Cel mai corect ar fi, după cum încearcă să ne facă să înțelegem, să știi să lovești corect și unde trebuie; în traducere liberă și personală: tehnică și precizie.

Iar paralelă este următoarea: da, este greșit să antrenezi pentru o situație, în același timp, însă, modul în care învățăceii înțeleg aceste lucruri sunt cel puțin la fel de multe că posibilele situații de apărare. Ar trebui avut întotdeauna în vedere că fiecare om are propriul sistem de valori prin care filtrează informațiile pe care un instructor le aruncă; practic, se așteaptă că oamenii să accepte ideea de a nu se pregăti pentru o anume situație, dar consideră că toată lumea o să înțeleagă același lucru.

Poate că e un pic forțată analogia mea, însă mie mi-a dat cu virgulă imediat ce am încercat să le ‘inghit’ una după altă.

După cum văd eu lucrurile, cea mai matură și înțeleaptă formă de abordare pentru respectivul ‘incident’ ar fi fost să îl ignore cu totul. Sunt de acord că trebuie să te aperi atunci când te simți atacat, dar două rânduri într-un blog sau într-un forum, de la un om care participase la 1-2 ședințe, nu o să convingă pe nimeni cu mintea întreagă despre adevărul spuselor sale.

Acum, să dezvolt puțin ideea de mai sus despre „lumea care ar trebui să înțeleagă același lucru”.

Cum spuneam, numărul situațiilor în care poți fi atacat sunt, la urma urmei, infinite. Același lucru îl pot spune despre procesul cognitiv al tuturor oamenilor. Este la fel de infinit. Deși, în mare, poți să trasezi niște categorii în care să îi încadrezi pe oameni, ei nu or să fie niciodată la fel. Din punctul meu de vedere, posibilitatea că doi oameni să gândească fix la fel este zero, deoarece fiecare om este unic.

Lăsând la o parte faptul că, la nivel fiziologic (deși procesele care ne întrețin viață sunt similare de la om la om) avem corpuri diferite, peste aceste sisteme (nervos. digestiv etc) se suprapune procesul cognitiv. La rândul lui, acesta depinde de atât de mulți factori, atât interni cât și externi, încât concluzia imediată este că niciun om nu o să gândească la fel ca altul.

Nu mai întru acum în și mai multe amănunte cu privire la factorii care determină cum un om raționează, la un moment dat, într-un anumit moment al zilei, asupra unei anumite informații ce i-a fost transmisă. Este suficient să spun că el însuși poate să își schimbe raționamentul o oră mai târziu când va fi aflat încă ceva despre informația asimilată anterior.

Da, am ajuns chiar până aici cu gândirea; am avut o groază de timp la dispoziție.

Anunțuri

Autor: sander

programmer/gamer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s