Râuri

O introspecție de seară m-a dus cu gândul la o analogie potrivită pentru natura conștiintei omului; mai exact, este precum un râu.

La naștere este mic, ‘subțire’, debit slab, susceptibil la cele mai mici fluctuații ale mediului înconjurător.

În timp, adună afluenți (cărți, oameni), care îi întăresc curgerea.

La început, fiecare denivelare albiei în formare creează un tumult evident; fiecare obstacol major îl forțează să ocolească, să-și schimbe firul curgerii. Însă, nu după mult timp, va fi acumulat suficientă energie și volum care să îi permită depășirea acestor obstacole fără a-și schimba cursul.
Înaintarea acestui curs este direct și indirect influențată de o serie interminabilă de cauzalități. Mediul, evident, este inițial un factor de schimbare direct, însă nu decisiv.

Când va fi atins stadiul de fluviu, deja profunzimea îi va permite să depășească orice denivelare sau obstacol cu modificări imperceptibile la suprafață; o unformitate calmă va lua locul tumultului inițial.

Mergând mai departe cu ideea, dacă în calea lui apare un obstacol major, este suficient să acumuleze suficient volum pentru le lăsa, în cele din urmă, în spate; în schimb, dacă se oprește din acumularea acestui volum, se va opri de tot din curgere.

Este important de observat că această curgere trebuie să fie continuă.

Anunțuri

Scrisoare catre mine (1)

Deunăzi, în cadrul antrenamentului, instructorul era supărat pe un ex-membru. Acesta, după ce a participat la una sau două ședințe, declara (celor care îl ascultau, într-un blog sau forum) că nu era un club sportiv obișnuit, ba chiar avea iz de sectă (din cauza unor mici obiceiuri pe care nu le-a înțeles prea bine și pe care nu a încercat să și le explice); pe lângă asta, bietul om mai și înghețase de frig pentru că, iarnă fiind, sala de antrenament nu era încălzită.

În fine, asta ca introducere.

Mai departe, instructorul a încercat să ne explice că nu îi păsa deloc de astfel de indivizi care se ascund în spatele anonimității de pe internet pentru a spune vrute și nevrute. În același timp, însă, nu întârziat să își arate aceasa ‘lipsa de interes’ vorbind o groază pe subiect (adică mai bine de 40 de minute).

Am încercat, în acest timp, să găsesc ceva mai util de făcut (că să nu fie timpul cu totul pierdut), și am ajuns la niște concluzii pe care vreau să mi le transmit pentru viitor.

Pentru a genera contextul, trebuie menționat că este vorba de un antrenament de arte marțiale.

Concluzia despre care vorbesc este cu privire la o paralelă la una din observațiile instructorului. El ne învață că este greșit când un antrenor te pregătește pentru o situație, întrucât aceste situații sunt infinite. Îi dau dreptate. Exemplele prin care un artist marțial îți demonstrează cum să aplici o tehnică sunt, în mod evident, strâns legate de situația respectivă. Cel mai corect ar fi, după cum încearcă să ne facă să înțelegem, să știi să lovești corect și unde trebuie; în traducere liberă și personală: tehnică și precizie.

Iar paralelă este următoarea: da, este greșit să antrenezi pentru o situație, în același timp, însă, modul în care învățăceii înțeleg aceste lucruri sunt cel puțin la fel de multe că posibilele situații de apărare. Ar trebui avut întotdeauna în vedere că fiecare om are propriul sistem de valori prin care filtrează informațiile pe care un instructor le aruncă; practic, se așteaptă că oamenii să accepte ideea de a nu se pregăti pentru o anume situație, dar consideră că toată lumea o să înțeleagă același lucru.

Poate că e un pic forțată analogia mea, însă mie mi-a dat cu virgulă imediat ce am încercat să le ‘inghit’ una după altă.

După cum văd eu lucrurile, cea mai matură și înțeleaptă formă de abordare pentru respectivul ‘incident’ ar fi fost să îl ignore cu totul. Sunt de acord că trebuie să te aperi atunci când te simți atacat, dar două rânduri într-un blog sau într-un forum, de la un om care participase la 1-2 ședințe, nu o să convingă pe nimeni cu mintea întreagă despre adevărul spuselor sale.

Acum, să dezvolt puțin ideea de mai sus despre „lumea care ar trebui să înțeleagă același lucru”.

Cum spuneam, numărul situațiilor în care poți fi atacat sunt, la urma urmei, infinite. Același lucru îl pot spune despre procesul cognitiv al tuturor oamenilor. Este la fel de infinit. Deși, în mare, poți să trasezi niște categorii în care să îi încadrezi pe oameni, ei nu or să fie niciodată la fel. Din punctul meu de vedere, posibilitatea că doi oameni să gândească fix la fel este zero, deoarece fiecare om este unic.

Lăsând la o parte faptul că, la nivel fiziologic (deși procesele care ne întrețin viață sunt similare de la om la om) avem corpuri diferite, peste aceste sisteme (nervos. digestiv etc) se suprapune procesul cognitiv. La rândul lui, acesta depinde de atât de mulți factori, atât interni cât și externi, încât concluzia imediată este că niciun om nu o să gândească la fel ca altul.

Nu mai întru acum în și mai multe amănunte cu privire la factorii care determină cum un om raționează, la un moment dat, într-un anumit moment al zilei, asupra unei anumite informații ce i-a fost transmisă. Este suficient să spun că el însuși poate să își schimbe raționamentul o oră mai târziu când va fi aflat încă ceva despre informația asimilată anterior.

Da, am ajuns chiar până aici cu gândirea; am avut o groază de timp la dispoziție.

minoritati

Nu prea am de-a face cu „moda” din tara, dar chiar si asa, oricat ignor, incepe sa ma calce pe nervi lait-motivul asta al tiganilor. Nu inteleg ce atata tam-tam/fascinatie(?) asupra acestei etnii: telenovele cu si despre tigani, show-uri cu si despre tigani, melodii pe la radio cu si despre tigani.. Ba mai mult, acum se canta si in engleza, de catre romani, despre tigani.. wtf!?

Din cand in cand mai ascult si eu guerrilla. In general imi plac. De prea multe ori, in aceste dati cand mai ascult, am dat ba de gogol bordelo, sau cum draq le zice, mai nou shukar sinustucum. Ce e asa misto la subiectul asta oamenilor? De ce e asa interesant? Parca ar fi o perioada din aia de prin copilarie cand, undeva in timpul anului, venea momentul sa ne jucam cu tevi si gornete sau pocnitori din suruburi, numai ca, daca aia se termina in cateva saptamani, tampenia asta dureaza deja ani de zile; ba parca ia mai multa amploare..

In fine, trist. Radiourilor si televiziunilor care practica aceasta prosteala in masa le urez un calduros faliment.

cutremur

Sunt, mai nou, peste tot in media tot felul de articole cu si despre cutremure si, se pare, se anunta un nou cutremur puternic si pentru Romanica.

Stateam azi in tramvai si ma gandeam.. daca ar fi sa ma trezesc ca incepe sa se cutremure pamantul, unul din locurile in care n-as vrea in niciun caz sa fiu ar fi in mod clar un mijloc de transport in comun.. mai ales dimineata sau seara, cand merg la sau ma intorc de la serviciu. Banuiesc ca motive sunt destule si usor de gasit, insa in primul rand m-ar scoate din sarite isteria/panica oamenilor. Oricum suport cum pot faptul ca fiecare din ei este cel mai grabit din lume catre serviciu/casa, si oricine altcineva nu conteaza, astfel ca nici nu vreau sa ma gandesc la cazul in care le-ar fi amenintata viata catusi de putin.

Si’n al doilea rand, nu am prea multa incredere in rezistenta mai sus pomenitelor mijloace.

100

Si bine ca nu 300.

De vreo doua zile, in care nu am mai luat un sandvis de acasa, m-am luat dupa un coleg si cumpar hot-dogs de la o baraca fast-food. In general mai cumparam prostii de sandvisuri din alea la 5-6 lei. Aproape ca mancam paine goala, numai ca ma saturam mai bine dintr-o paine, care e un leu. In fine, astia’s 2 lei bucata, si din 2 ma satur pana pe la pranz, adica numa’ bine.

Azi dimineata am mers la respectiva baraca si m-am asezat la coada (e vestita). Spatiul in sine de servire e destul de mic, mare parte din ea fiind ocupata cu bucataria. Incap vreo 4-5 oameni ingramaditi. In fata mea inca 2. Trec vreo 5 minute (in care incep sa inghet). Nu iese nimeni. Mai trec 5. Tot nicio miscare. Dupa alte cateva minute ies doi, si intra cei din fata mea. Intr-un final ajung si eu inauntru, un pic enervat de ‘rapiditatea’ preluarii comenzilor. Nu dupa mult timp, insa, ii aflu motivul. Un grasun la 1 metru juma’ astepta cu gura pana la urechi sa i se predea produsele. 100 de hot-dogs. Eu cred ca ajunsesem pe la al 10-15-lea.

Dupa ce termina vanzatoarea de umplut o ditai punga, omu’ mai cere, numarandu-si linistit banii, inca vreo nustu ce/cate sandvisuri.

Deh.. ghinion de nesansa, cum zicea nustu cine.

nimicuri

M-am hotarat sa mai ‘actualizez’ informatiile de pe-aici. Din pacate, de cate ori ma simt cum ca as mai avea ceva de spus, pentru mine sau altii, nu ma gasesc in preajma calculatorului, asa ca e un pic fortata situatia de fata. In general am probleme cu introducerea, si pe masura ce scriu, imi mai vin idei. Acum, de exemplu, mi-am adus aminte ca am citit de curand niste scurte.. mesaje de jurnal, ca sa zic asa. Nu am/ avut jurnal, doar ca mai scriam una alta, mici insemnari, ca-ntr-un astfel de blog, cu scopul de a reciti ulterior. M-am amuzat :D. Fusesera scrise in urma cu 6, 7.. poate chiar 8 ani. Am observat ca nu mi-am schimbat modul de gandire prea mult, atat doar ca, parca, nu mai sunt chiar asa de.. idiot. Nu am de gand sa scriu aici ce am scris acolo deja, asa ca.. mai departe.

Am votat. Cu Basescu. Ma tot gandesc daca are vreun rost/efect. Nu am simtit niciodata ca am un cuvant de spus in ceea ce priveste ce se intampla in jurul meu, in tara, asa ca.. in fine.

Am revizitat cu ocazia respectiva Regia. Nu s-a schimbat prea mult. Nici nu ma asteptam la schimbari. Era un ditamai afisu de la PSD promovandu-l pe Geoana. Vanghelie arata in respectiva poza ca un retardat. Nu inteleg daca a fost gandita asa sau pur si simplu li se rupe.

Am votat, de asemenea, cu reducerea numarului de parlamentari. Un coleg imi spunea ca nu am gandit asa de bine. Daca am scurtat macaroana, cei tineri nu mai au sanse sa se afirme din cauza vechiturilor bine infipte in scaunele lor de deputati/senatori. Poate are dreptate, dar odata si-odata tot mor, da-i in..

Recitesc o carte, in drumu’ catre serviciu si inapoi, Ghidul autostopistului galactic. Inca nu sunt convins de 42.