Râuri

O introspecție de seară m-a dus cu gândul la o analogie potrivită pentru natura conștiintei omului; mai exact, este precum un râu.

La naștere este mic, ‘subțire’, debit slab, susceptibil la cele mai mici fluctuații ale mediului înconjurător.

În timp, adună afluenți (cărți, oameni), care îi întăresc curgerea.

La început, fiecare denivelare albiei în formare creează un tumult evident; fiecare obstacol major îl forțează să ocolească, să-și schimbe firul curgerii. Însă, nu după mult timp, va fi acumulat suficientă energie și volum care să îi permită depășirea acestor obstacole fără a-și schimba cursul.
Înaintarea acestui curs este direct și indirect influențată de o serie interminabilă de cauzalități. Mediul, evident, este inițial un factor de schimbare direct, însă nu decisiv.

Când va fi atins stadiul de fluviu, deja profunzimea îi va permite să depășească orice denivelare sau obstacol cu modificări imperceptibile la suprafață; o unformitate calmă va lua locul tumultului inițial.

Mergând mai departe cu ideea, dacă în calea lui apare un obstacol major, este suficient să acumuleze suficient volum pentru le lăsa, în cele din urmă, în spate; în schimb, dacă se oprește din acumularea acestui volum, se va opri de tot din curgere.

Este important de observat că această curgere trebuie să fie continuă.

Anunțuri